Three Poems in Translation by Laura Dan

FAMILIA NOASTRĂ E UN INBOX GOL

Acasă nu mai soseşte nimic
familia noastră e un inbox gol
tata e o coajă uscată
un amant desfigurat care, din când în când,
mai întreabă ce fac
o pisică cu 7 vieţi pentru că l-am ucis de atâtea ori, dar
s-a-ntors de fiecare dată.

Doamne, în fiecare anotimp te rog
dă-mi alt nume pentru tata
dă-mi un nume care vindecă
viaţa mea trece pe lângă mine în vârful picioarelor
am s-o prind odată şi am s-o înghit
poate am să cresc altfel în iarba zilelor ce vin
tată, m-ai însemnat ca pe o vită
tâşneşte sânge bolnav din mine în fiecare zi
sunt un spectacol de lumină roşie
doar curioșii se apropie
nu ştiu cum voi ajunge la mal
pentru tine nu avem colac de salvare
tu ştii să înoţi’ îmi ziceţi şi treceţi mai departe                                          

îmi avortez aici, în apa lumii, amintirile
poate ies din întuneric mai uşoară
lumina e în pat, doarme
vreau să ştiu, ziua mea când începe? 

tată, am învăţat să urăsc
cenuşa ta e singura mea casă.

.

.

OUR FAMILY IS AN EMPTY INBOX

At home, no more arrivals
our family is an empty box
father, a husk,
a disfigured lover who occasionally
says “hello”,
a cat with seven lives who I killed so many times, but
who keeps coming back.

God, in every season, I beg you
to give me another name for my father,
a name that heals.
My life passes me on tiptoe
one day I will catch it and swallow it,
so in the grass of upcoming days
I may grow up differently.
Father, you branded me like a calf,
I bleed sickness every day,
I’m a red-light performance
only curious ones are coming closer
I don’t’ know how to reach the shore.
‘For you, no inflatable swimming ring!
you know how to swim’ you tell me,
Then you are moving away.

I abort all my memories into this water world
so I might come out lighter from the darkness.
The light lies in bed, sleeping,
I want to know, when does my day begin?

Father, I have learned how to hate,
your ash is my only shelter.

.

.

* * *      

În familia noastră femeile cântă și dansează între ele
se învârt în neștire 
când li se udă cămășile râd,
spun că de vină e un soare nevăzut care le încălzește
dimineața se roagă își fac cruce una alteia
dau din mâini asemeni orbilor care caută o ușă
seara așteaptă înghesuite în pat ca niște saci cu nisip pregătiți pentru inundații

prin podea a început să crească iarba

pare că cineva pune în liniște un semn la casa asta.

.

.

* * *      

In our family women are singing and dancing together
unconsciously circling
laugh when their shirts get wet,
say guilt is the unseen sun that warms them
in the morning they pray
making the cross sign one to the other
their arms are like blind men seeking an exit
at night they wait, crowded in bed, like sandbags awaiting the flood

through the floor grass begins to grow

it feels like someone, puts up a sign upon this house, in silence.

.

.

FRUMUSEȚEA BINEVOITOARE A LUCRURILOR CARE MĂ ÎNCONJOARĂ

e singura mea certitudine.
Lămâiul înflorit la ferestră,
raza de soare ce trece prin perdea și îmi încălzește umărul,
caseta din lemn de trandafir,
rochia uitată pe spătarul scaunului,
coperta cu doi bătrâni îmbrățișați pe puntea unui vas,       

tabloul micuț pe care scrie că
fericirea are durata de viață a unui crevete proaspăt.
Aș putea privi la nesfârșit fața mamei
în timp ce așază mâncarea în farfuriile de culoarea șofranului
sau chipul bunicii
mâncând turte coapte pe plita din bucătăria de iarnă.

.

.

THE BENEVOLENT BEAUTY OF THINGS THAT SURROUND ME

is my only certainty.
The blossoming lemon tree at the window,
a ray of sun passing through the curtain, warming my shoulder,
the rosewood box,
the forgotten dress on the back of the chair,
the cover with an old couple embracing on the deck of a ship,
a tiny picture where it is written that
happiness has the lifespan of a fresh shrimp.

I could endlessly look at my mother’s face
while she places food on saffron colored plates,
or at grandma’s face                      
eating baked cakes on the stove in the winter kitchen.

About the contributor

Laura Dan
Laura Dan is a Romanian poet and psychologist. Her first book of poetry, It begins to hurt a little, won Mircea Ivănescu National Poetry Award. Her poems have appeared in several magazines and anthologies. To her, poetry is a form of therapy, one of the most underrated long term survival skills.

Related Articles

Poetry by Mike Ekunno

Mike Ekunno evinces a compelling social consciousness in his poetry.

Poetry by Alexandre Ferrere

Alexandre Ferrere’s essays, fiction, interviews and poems appeared in dozens of magazines. His first chapbook, mono/stitches will be published by Ethel in 2020.


3 poems by Arnab Chatterjee

Arnab Chatterjee is the author of the three books that collectively form the Reflections Trilogy

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

More Like This

Traian T Cosovei, translated by Adam J. Sorkin and Andreea Iulia Scridon.

Andreea Iulia Scridon and Adam J. Sorkin bring us a translation of Greva căpșunelor by Romanian poet Traian T. Coșovei

Featured Poet Edvin Subašić

Migrations  A boy in the darkness burning candles, shadows on the ceiling so playful so yellow, reads Crime and Punishment, follows furious light inside the sullen...

Poems by Sohail Ahmad Khan

Sohail Ahmad Khan is Dean of Oriental and Islamic Learning Faculty at Lahore's Government College.

2 poems by Sanjib Kumar Baishya

Dr. Sanjib Kumar Baishya’s first collection ‘Truths in the Market’ was published in 2019 with Notion Press.

2 poems by Okeke Onyedika

Okeke Onyedika’s works have appeared/forthcoming in Eighteen seventy poetry, Brittle Paper, Deluge Journal, Rockvale, Praxis, African Writers, Tuck Magazine. & elsewhere.